Liber la atletism și alergare în aer liber. De când și cum?

sursa foto: Claudia Bobocea/ cont personal Facebook

Apreciază acest articol

Ce trebuie să știe persoanele din România care practică un sport, adică sportivii amatori de toate vârstele, respectiv sportivii legitimați la cluburi și asociații sportive, sportivii de performanță și sportivii profesionisti.

Măsurile au fost anunțate de Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, astăzi, într-o conferință de presă. Măsurile sunt aplicabile numai după data de 15 mai, dată când președintele României, Klaus Johannis a anunțat că pe teritoriul țării noastre va fi ridicată Starea de urgență și că „activitatea sportivă va începe în mod gradual”.

„Sunt măsuri generale, foarte ușor de înțeles și de aplicat după 15 mai. În cursul săptămânii viitoare, va avea loc o nouă conferință de presă, în care vor fi date toate detaliile despre cum se vor putea pune în practică aceste măsuri și cum vor fi practicate sporturile, de îndată ce Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Sănătății vor oficializa un document în acest sens”, a punctat ministrul Sportului.

1. Bazele sportive nu se vor redeschide pentru sportivii amatori.

2. Persoanele care vor să facă exerciţii fizice în aer liber o vor putea face, dar nu în grupuri mai mari de trei persoane. Nota autorului: așadar, putem să facem atletism și să alergăm în aer liber, însă păstrând distanța de siguranță de minim 1,5 metri (art. 7 din Ordonanța Militară nr. 3) și nu mai mult de trei persoane în același grup de alergare, de exerciții fizice sau activități sportive.

3. Atât pe perioada pregătirii, cât şi pe perioada competiţiilor, când acestea se vor putea relua, sportivii de performanță (numai seniorii!) vor fi izolaţi în cantonament.

4. Orice club sportiv sau federaţie națională sportivă care doreşte să înceapă pregătirea trebuie să deţină o bază sportivă proprie, cu spații de cazare, bucătărie, spații medicale, terenuri de antrenament, săli de forță sau alte utilități.

5. Fiecare sportiv de performanță participant la cantonament trebuie să respecte prevederile privind pregătirea numai în regim izolat. Sportivii şi antrenorii nu vor putea părăsi baza de antrenament! Singura excepţie: efectuarea vizitei medicale obligatorii.

6. Antrenamentele se vor desfăşura numai în regim izolat în patru etape.

– Etapa 1: pregătirea antrenamentului;
– Etapa 2: sesiuni individuale;
– Etapa 3: sesiuni în grupuri mici;
– Etapa 4: sesiuni de antrenament colectiv.

7. Sportivii, antrenorii, medicii şi ceilalţi din staff care îşi reiau antrenamentele trebuie să stea 14 zile în izolare totală. La ieşirea din izolare vor fi testaţi pentru COVID-19. Doar cei care au testaţi negativ vor fi admişi în bazele sportive de pregătire.

8. În interiorul bazelor, vor exista măsuri și reguli clare pentru sălile de antrenament, vestiare, spălătorie și zonele medicale. Trebuie să existe și spații pentru persoanele suspecte de COVID-19.

9. Transportul sportivilor de acasă spre locul de cantonament se va face, de preferință, cu automobilul propriu, fără opriri pe traseu. Medicii vor face un triaj epidemiologic, vor testa temperatura, vor identifica eventuale simptome. În cazul în care indentifică siptome, medicul îi va interzice jucătorului participarea la antrenament.

10. Personalul administrativ va fi testat pentru COVID-19, va sosi înaintea sportivilor, va lucra în ture de 14 zile și va rămâne permanent acolo, în cantonament.

11. Procurarea testelor pentru COVID-19 şi achiziţionarea acestora vor fi făcute de club sau federaţie.

12. Testarea pentru COVID-19 se va efectua în orice moment, la recomandarea medicului care însoțește sportivii/ echipa în cantonament.

13. Staff-ul nu se schimbă și nu interacționează decât online, până la etapa a patra (antrenamente colective).

14. MTS va reevalua situația din două în două săptămâni.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *