Silviu Dumitrescu: antrenor, scriitor, deschizător de drumuri

Silviu Dumitrescu

Silviu Dumitrescu, premiat de Valeria Răcilă van Groningen, februarie 2016. (sursa foto: „Alergăm pentru Sănătate - Din Tainele Eforturilor Fizice”)

Apreciază acest articol

Anul acesta, pe 21 februarie, antrenorul emerit de atletism Silviu Dumitrescu a împlinit frumoasa vârstă de 94 de ani! Dânsul reprezintă o figură cu totul aparte în lumea atletismului din România și aceasta nu neapărat prin numărul anilor pe care frumos și-i poartă, ci în special prin constanța, perseverența și vivacitatea cu care a lucrat și o face, în continuare, în slujba atletismului, din 1945 (!) chiar și până astăzi. Despre realizări, ce să mai vorbim… Nici nu știi cu care să începi, sunt atâtea cât pentru zece vieți.

Începuturi la Atletic Club Român

Echipa Atletic Club Român, după victoria obținută la Campionatele Naționale de atletism de la Cluj (septembrie 1946). În rândul din picioare, de la stânga la dreapta, apar Emil Jecu (al 3-lea), Virgil Ludu (4), SILVIU DUMITRESCU (6) și Ion Zenide (7). (sursa foto: Dănuț Constantin – colecția personală)

Absolvent al Facultății de Drept, Silviu Dumitrescu a început de jos, ca antrenor voluntar la Atletic Club Român din București, la secția feminină (1945–1948). Din 1949 până în 1993 a fost antrenor al loturilor naționale și olimpice ale României și antrenor coordonator la secția de atletism a clubului Metalul București.

De la „Călcâiul lui Ahile” la „Mintea cea de pe Urmă”

Jurnalist la România Liberă (1949-1953), autor și co-autor de lucrări de cercetare, dar mai ales de articole de specialitate apărute în reviste din țară și din străinătate, Silviu Dumitrescu a avut o bogată activitate publicistică, ce a fost întregită de cele peste 750 de articole de comentarii sportive, găzduite de rubricile „Călcâiul lui Ahile” și „Mintea cea de pe Urmă”, din Tineretul Liber, Jurnalul Național, Meridianul, Ultima Oră sau Tricolorul. Dar și de cele trei cărți pe care le-a scos (până acum):

1. „Jogging – Alergi pentru Sănătate”, editura Cartea de Buzunar (2000);
2. „Alergăm pentru Sănătate – Din Tainele Eforturilor Fizice”, editura Palestra (2008);
3. „Din Lumea Sportului – Câlcăiul lui Ahile”, 2010, Editura pentru Sport București.

A relansat-o pe vicecampioana olimpică Ileana Silai

Ileana Silai, la momentul retragerii, alături de colegii de la clubul Metalul București. (sursa foto: „Alergăm pentru Sănătate – Din Tainele Eforturilor Fizice”)

Despre antrenorul Silviu Dumitrescu, foștii elevi afirmă că avea „o extraordinară capacitate de a-i «resuscita» și de a-i relansa pe atleții ajunși la o anumită vârstă, cărora nu li se mai dădeau șanse de reușită în performanță și de care, în general, cluburile mari încercau să se descotorosească, cel mai bun exemplu în acest sens fiind Ileana Silai”.

„Rar se poate întâlni astăzi un exemplu mai elocvent de ambiție și seriozitate în pregătire așa cum a fost Ileana Silai, medaliată olimpică și campioană europeană în 1978 la 1.500 m, precum și exemplu de longevitate sportivă. Ea a fost de altfel prima și singura atletă care în mare a reușit să respecte conceptul de «atletism total», concept care presupune că toate acțiunile și preocupările din timpul unei zile să fie în slujba ideii centrale, de a fi în folosul performanței.

Astfel, își impunea cu multă ambiție să respecte orele de odihnă, meniul special adaptat la specificul efortului din ziua respectivă, renunțatul la cafea sau la alte plăceri gastronomice, să suporte cantonamentele îndelungate care o țineau departe de familie, nemaivorbind de conștientizarea îndeplinirii întocmai a programelor de antrenament.

Toate acestea au dus-o să aibă cea mai bună performanță mondială a anului sau să figureze printre primele zece performere din toate timpurile, iar în ultimul concurs al carierei, la 40 de ani, să mai câștige încă o dată titlul de campioană națională în proba de 800 m, după care a renunțat la competiții, devenind mamă”, sunt rânduri așternute de antrenorul-scriitor în volumul „Alergăm pentru Sănătate – Din tainele eforturilor fizice”.

Silviu Dumitrescu, antrenorul: titluri, medalii și recorduri

Cifrele și realizările lui Silviu Dumitrescu, prin sportivii pe care i-a pregătit, de-a lungul anilor:

– 31 atleți au obținut titlul de Maestru al Sportului;
– 74 de atleți promovați în loturile naționale;
– 136 titluri de campion al României;
– 45 titluri de campion balcanic;
– 127 recorduri naționale;
– 2 recorduri europene;
– 7 medalii la Campionatele Europene (2 aur,1 argint, 4 bronz);
– 4 medalii la Campionatele Mondiale (1 aur, 2 argint, 1 bronz);
– 1 medalie aur și una de argint contribuție la Jocurile Olimpice.

Campionii de la Metalul București

În istoricul Clubului Sportiv Metalul București, înființat în anul 1935 ca „unitate sportivă reprezentativă a Uzinelor Metalurgice Malaxa, ulterior Uzinele 23 August”, dăm peste câteva rânduri, dedicate aniversatului nostru, în documentele Ministerului Tineretului și Sportului (MTS):

„Printre antrenorii cu contribuții deosebite la rezultatele secției de atletism se află Silviu Dumitrescu (emerit), prezent încă de la înființare, coordonatorul colectivului de tehnicieni, care a participat direct la pregătirea unor sportivi care s-au afirmat pe plan internațional: Claudia Simionescu, Dinu Cristea – 6 titluri naționale (10.000 m, maraton, cros, 1950-1958), Georgeta Dumitrescu – 5 titluri naționale (1958-1960), Constantin Bloțiu, Gheorghe Ghipu – 6 titluri naționale (800 m, 1.500 m, 1973-1976), campion european de juniori (Duisburg, 1973), medaliat cu bronz la seniori în sală (Katowice 1975, München 1976) și recordmen european (3:40.4 la București, 1973 și 3:39.0 la Atena, 1973) la 1.500 m etc.”.

Cum a învins-o Mitica Junghiatu-Constantin pe Doina Melinte

Mitica Junghiatu-Constantin este una dintre cele mai reprezentative atlete pe care le-a avut clubul Metalul, antrenorul său rememordându-i începuturile:

„Era de o emotivitate ieșită din comun. Atunci când trecuse de la un club școlar la un club de performanță, fosta ei antrenoare ne atrăsese atenția de aceasta. Și, într-adevăr, cu o noapte înainte de concurs nu dormise, era albă ca varul și colpeșită de emoții. Pentru concursul următor, cu o săptămână înainte, i-am cerut să repete în fiecare zi de nenumărate ori: «Nu am emoții!». Deși teoria spune că în asemenea situație nu trebuie folosită negația. În ziua competiției, «Mica» nu a arătat nici cea mai mică emoție!”.

În aceeași carte, tehnicianul dezvăluie o întâmplare neștiută, petrecută între Campionatele Europene de sală de la Budapesta (1988) și Grand Prix-ul de la Monaco. O întâmplare ce le are personaje pe sportiva sa și pe marea Doina Melinte. Finalul, pe scurt: două victorii românești, împărțite „frățește”, câte una pentru fiecare.

Alergătoare de 400 m, 800 m, 1.000 m, 1.500 m și ștafete (4×400 m, 4×800 m), Mitica-Junghiatu Constantin a cucerit medalia de bronz la „Europenele” de sală de la Madrid (1986) și argintul la ediția maghiară, de peste 2 ani, în proba de 1.500 m. În 1987, la Campionatele Mondiale Universitare de la Zagreb (Croația) a câștigat medaliile de argint (800 m) și de bronz (1.500 m).

Ultimele sale apariții în concursurile de pistă, pe care site-ul IAAF le consemnează, datează din 1994: New York (800 m) și Linz (1.500 m). Pentru a vă face o idee, fără să se supere cineva, timpul înregistrat de „Mica” în Austria a fost de 4:13.95, iar pentru campioana en titre a României la „mie cinci sute”, Florina Pierdevară-Stana, cronometrul s-a oprit în 2019, la ultima ediție a „Naționalelor”, la 4:24.20. Și cât a evoluat atletismul în această diferență de 24 de ani!

Aniversare împreună cu foștii elevi

Anul acesta, cei 94 de ani l-au găsit pe Silviu Dumitrescu în mijlocul foștilor atleți, la Urban House, un restaurant vizavi de Parcul Moghioroș. În imaginea surprinsă la eveniment este încadrat de președintele Federației Române de Atletism, Florin Florea și Valeria Răcilă van Groningen. Iar sus, în mijloc, se află Margareta Barbu și Dănuț Constantin.

Primul organizator al Maratonului Internațional București

Apropierea de fosta canotoare, campioană olimpică (Los Angeles, 1984) și medaliată cu bronz olimpic (Moscova, 1980), nu este deloc întâmplătoare, maestrul Dumitrescu organizând opt ediții ale Maratonului Internațional București. Prima a avut loc pe 12 octombrie 1992, iar vreme de 8 ani, de organizarea maratonului s-a ocupat Clubul de Jogging Spiridon Faur (președinte Silviu Dumitrescu), inimoșii atletismului și prietenii lor, voluntarii… Au urmat 4 ani cu Horațiu Nicolau (fost proprietar Telesport), după care, din 2008, ștafeta a fost preluată de Asociația Bucharest Running Club (președinte Valeria Răcilă van Groningen), astfel ajungându-se la Maratonul Internațional București – Raiffeisen Bank de astăzi.

Jogging în familie

„Familia Van Groningen este adeptă credincioasă a alergării, a joggingului. Valeria aleargă și astăzi de 4-5 ori pe săptămână și are o talie de invidiat. Soțul ei, fost campion al Olandei la canotaj, nu reușește să o însoțească «decât» de trei ori pe săptămână, dar alături de soția sa participă anual la curse de maraton și cros, curse montane și de ciclism.

Perseverența și disciplina căpătate în antrenamentele sportive le-au dat calitățile necesare ca Steve să conducă, cu succes, una dintre cele mai mari bănci din România, iar Valeria să crească și să educe doi copii de excepție, să fie eroul principal al organizării anuale a Maratonului Internațional București și să se ocupe îndeaproape de o mulțime de acțiuni cu caracter umanitar, ecologic și patriotic”, redăm din textele antrenorului emerit.

Singurul stadion de atletism al capitalei

În ultimul volum pe care l-a publicat, Silviu Dumitrescu subliniază faptul că „în anul dat de la Dumnezeu 2017, atletismul românesc, cu un nou președinte – Florin Florea reușește, prin demersurile sale ca FRA să preia stadionul Iolanda Balaș-Sőtér, singurul stadion de atletism din capitala țării unde se pot desfășura întreceri atletice”.

Un antrenor modern, vizionar

Președintele Federației Române de Atletism (FRA), Florin Florea, a fost un atlet specialist în probele de sprint. Pe când alerga pentru Armătura Zalău, vreme de 2 ani (1989-1991), l-a avut antrenor pe Silviu Dumitrescu. „Atunci am câștigat un titlu la două sute metri în sală, la Bacău, și am realizat mai multe recorduri personale la 60 și 200 m. La Zalău nu aveam antrenor specializat pe sprint și așa am ajuns să lucrez cu dânsul”, își amintește conducătorul FRA.


„Domnul Silviu Dumitrescu avea calitatea de a dialoga mult cu sportivii și cu oamenii, în general. Comunica foarte mult cu tine, discuta, îți explica detaliat și până nu înțelegeai ce aștepta de la tine, nu punea în practică, la antrenamente. «Actorul» principal era sportivul, nu antrenorul – a fost pentru prima dată când am simțit asta. Cu dânsul nu erau antrenamente impuse, obligatorii, cum se obișnuiau.

Cred că era singurul care aplica metoda analizei antrenamentului, făcută împreună cu sportivul la «cald», după efort, în perioada de încheiere, cea de relaxare și streching. Pe atunci, în România aveam cam trei «școli» de mari antrenori, din care cea a domnului Dumitrescu o priveam aparte, părerea mea că era cea mai modernă și relaxată. Și astăzi, apreciez că sunt puțini antrenori români care o aplică, în comparație cu câți ar trebui să fie, dar totuși sunt mult mai mulți acum ca în trecut.

Gândiți-vă că atunci dumnealui avea 63-64 de ani și apela la cele mai noi metode, practicate în Occident, pe care noi ne chinuim și azi să le implementăm. Îl priveam ca pe un antrenor modernist, multe prea modernist pentru mentalitățile de la noi. Motiv pentru care a avut destule lupte cu Federația pentru sportivii săi. Cu dânsul am început prima dată să apelez la streching și mobilitate, ne-a adus un psiholog la echipă, pe un domn Niculescu.

Consider că era cel mai aproape de ceea ce ar trebui să se facă și astăzi în atletism. Era foarte bun la planificare, la dânsul am văzut cel mai detaliat program de antrenament: timpi, puls, zone de efort foarte bine delimitate… Practic, sportivul își alegea obiectivele, după ce înțelegea toate aceste detalii.

Silviu Dumitrescu dădea o foarte mare importanță planificării, comunicării, refacerii și recuperării, psihicului și psihologiei atletului. Toate formau un întreg mecanism, funcțional și eficient. Iar metodele de antrenament alese erau strict legate de starea de sănătate sau de oboseală a sportivului și de calitățile motrice ale acestuia. Erau antrenamente personalizate, nu din acelea standard, în care toți de la o probă făceau aceleași lucruri.

A scris cu pasiune foarte mult legat de antrenamente, a colaborat mereu cu ziare, reviste și publicații de specialitate, iar împreună cu atleții, practic, a întreprins o îndelungată și profundă muncă de cercetare. Sunt de părere că domnul Silviu Dumitrescu a fost un antrenor vizionar în atletismul românesc, deschizător de noi drumuri”, declară președintele Federației.

Margareta Barbu este unul dintre discipolii săi

„Dintre antrenorii activi astăzi, o carte de vizită deosebită are Margareta Ghile Barbu, credincioasă principiilor școlii românești de semifond, bazată mai ales pe cunoștințele fiziologiei eforturilor. În anul 2017, ea a cucerit cu atleții pe care-i pregătește 14 titluri de campion național, iar în anul 2015, a obținut cu elevii săi 6 titluri de campion balcanic.

În perioada în care o pregătea pe Elena Antoci, campioană europeană, a avut pentru aceasta patru sparring partneri, pe care a reușit să-i antreneze și pe ei în așa fel încât și ei au ajuns campioni naționali”, punctează venerabilul antrenor, într-una din cărțile sale.

A pus mereu atletul în centrul atenției

Margareta Barbu, la un concurs de cros organizat de Asociația Județeană de Atletism Brașov, încadrată de elevele sale, Elena Antoci și Roxana Bîrcă. (sursa foto: InSport Grand Prix)

Ca atletă, Margareta Barbu a alergat toate distanțele de la 400 metri în sus (800, 1.500, 3.000, 5.000, 10.000, semimaraton), a „prins” generațiile de excepție ale atletismului nostru (Maricica Puică, Doina Melinte, Paula Ivan) și a lucrat cu toți marii antrenori români de semifond și fond. Iar cu Silviu Dumitrescu a colaborat direct în perioada anilor ’85-’89.

„Consider că domnul Silviu este cel mai mare antrenor cu care am lucrat, dovadă și faptul că am păstrat legătura cu dânsul și avem o relație apropiată și în prezent. Ceilalți, din păcate, s-au prăpădit… Pot să spun că m-a format ca antrenor, cam cincizeci la sută merg pe construcția metodică a dânsului și o aplic cu sportivii pe care-i pregătesc. Când intrasem în antrenorat nu eram sigură pe mine, lucru ce i s-a întâmplat fiecăruia dintre noi la început de drum, mai ales înaintea concursurilor. Și îi mai ceream sfaturi și ne consultam.

A pus tot timpul în centrul atenției sportivul și a conceput programe personalizate pe fiecare sportiv, în funcție de datele fiziologice ale acestuia și de situație, de starea de oboseală manifestată la ora antrenamentului, mai mulți factori… Pe dânsul l-am auzit pentru prima dată vorbind de «calitatea somnului». În tot ceea făcea era tare meticulos.

Domnul Dumitrescu, domnii Puică și Mărășescu erau oameni foarte deștepți, terminaseră alte facultăți, nu «Sportul», aveau cunoștințe vaste din multe domenii și de aceea au reușit rezultate de exceție, fiecare în parte. Dânșii au impus linia metodică și au pus bazele alergărilor de semifond și lungi în România, din care 70-80 la sută sunt treburi valabile și acum.

Când alergam și am colaborat cu domnul Silviu, mi-am îmbunătățit foarte mult finalul curselor, datorită antrenamentelor în pantă, acele «dealuri», la care am tras foarte mult. Dovadă și titlul de campioană națională de sală obținut la Bacău, în proba de 800 metri și concursurile câștigate în acea perioadă, în țară și străinătate, prin Ungaria, Cipru, la Leningrad. Atunci «mergeam» pe 800 și 1.500, mai tarziu ajungând să fac până și semimaraton.

Eu eram colegă de generație, mai apropiată ca vârstă, cu Elena Fidatov, Margareta Keszeg și Paula Ivan, însă am alergat și cu marile noastre campioane, Maricica Puică, mai mare ca mine cu unsprezece ani, și Doina Melinte, la fel, mai în vârstă cu vreo cinci ani”.

Silviu Dumitrescu ne mai pregătește o carte

Margareta Barbu a fost atlet și antrenor la CS Astra Autocamioane Brașov vreme de 3 ani, de unde a preluat-o și a pregătit-o pentru performanțele de mai târziu pe Elena Antoci, cea mai valoroasă atletă a Brașovului din toate timpurile.

De 20 ani de zile este antrenor la secția de atletism a CSA Steaua București, acolo unde le-a avut eleve pe Florina Pierdevară (participantă la Jocurile Olimpice de la Rio, 800 și 1.500 m) și Alina Panaite, în prezent antrenând-o pe Roxana Bârcă (multiplă campioană națională în probele de semifond și fond, participantă la Jocurile Olimpice de la Londra 2012, la 5.000 m). De la probe de sprint până la maraton a antrenat cam toate categoriile de alergători.

Cât despre Silviu Dumitrescu: „Este bine, vorbim des la telefon, se pregătește să scoată încă o carte. E foarte lucid, scrie, și-a ocupat mereu mintea, mental e perfect. Mai greu cu deplasarea, din cauza unei operații le șold, pe care cine ar fi mai făcut-o la vârsta de 90 de ani?”.

Campion al României pe stadionul din Predeal

Stadionul de atletism din Predeal. (sursa foto: Ion Codleanu – colecția personală)

Cu o mică excepție de 2 ani (1976-1978), când a urmat stagiul militar (obligatoriu, în regimul comunist!) și a fost legitimat la Steaua București, predeleanul Dănuț Constantin a fost atlet la CS Metalul București (1974-1981), pregătit de Silviu și Georgeta Dumitrescu. Alături de care, până-n ’90, când a abandonat sportul, a fost antrenor (probe de viteză și tehnice) la secția de atletism de la Metalul.

„Ca antrenor, domnul Silviu Dumitrescu era un autodidact, un autoperfecționist, caracter tenace, coleg de nădejde și săritor la nevoie. A lăsat o puternică amprentă asupra mea și a numeroase generații întregi de atleți și atlete”, afirmă omul care și-a pus în cap să reînvie stadionul din Predeal, unul din cele mai căutate în România din perioada interbelică și mult timp după. Era singurul din țara noastră la peste 1.000 de metri altitudine, abia mult mai târziu (spre anii ’70) ivindu-se stadionul de la Piatra Arsă.

„În tinerețe, domnul Silviu a fost campion național de juniori la 400 m, 800 m și 400 garduri și component al echipei naționale de 4×400 m. Unul din titlurile de campion național le-a obținut pe stadionul din Predeal, prin anii ’45”, adaugă cel căruia, după Decembrie ’89, i s-a propus să preia președinția Metalului.

„Însă am refuzat, credeam în destinul meu de antrenor. Totuși, după numai câteva luni am înțeles că sportul se îndreapta spre dezastru și am renunțat, căci nu mai vedeam un viitor. Și am intrat în afaceri”, explică Dănuț Constantin.

Silviu Dumitrescu vă invită la jogging

În final, ca invitație la alergare și mișcare în aer liber – noi, brașovenii, suntem privilegiați, slavă Domnului!, în acest sens -, pe care sperăm să le putem face cât mai repede, un citat din Silviu Dumitrescu, numai bun după ce ne vom „elibera” de Coronavirus:

„Joggingul este o alergare în tempo ușor sau moderat, pe teren variat sau în oraș, fără spirit de competiție, executată pentru obținerea și menținerea sănătății și a bunei dispoziții.

În limba engleză, jogging înseamnă o deplasare ușoară de relaxare, de alergare cu pas mărunt, dar astăzi el reprezintă o concepție – o metodă de viață, în afara definiției prezentată mai sus”.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *