Campionul sovietic ajuns idol în America

sursa foto: Prichina Smerti

Apreciază acest articol

Istoria lui Valeriy Nikolaevich Brumel este doar unul din numeroasele exemple în care sportul bate filmul și învinge chiar și cele mai încăpățânate doctrine politice, unde altundeva decât acasă în „Țara tuturor posibilităților”, în SUA. Iar săritorul sovietic, lăsând la o parte orice apartenență, demonstrează, din nou, că atletismul este un sport cu totul special, deloc la îndemâna oricui, un sport în care performanța le aparține, deseori, elitelor intelectuale.

Arhivele scrise și virtuale ni-l înfățișează ca Valeri Brumel, Valery Brumel sau Waleri Brumel. A fost unul din atleții de mare valoare care au câștigat medalii și au obținut rezultate importante pentru „Mama Rusia”.

S-a născut acum 78 de ani, pe 14 aprilie 1942, la Razvedki, în îndepărtata Siberia, într-o familie de mineri. Împreună cu ai săi s-a mutat apoi în actualul Lugansk (fost Voroșilovgrad), în Ucraina.

A început să sară peste ștacheta buclucașă la vârsta de 12 ani. La 16 ani a depășit nivelul celor doi metri, pentru ca peste 2 ani să stabilească un nou record al URSS-ului, cu rezultatul de 2,17 m, pentru care a și fost selecționat în echipa pe care Uniunea Sovietică a trimis-o la Jocurile Olimpice de la Roma.

În concursul de pe Stadio Olimpico, a sărit 2,16 metri, la fel cât a făcut-o și noul campion olimpic, compatriotul său, Robert Shavlakadze, însă Brumel, din mai multe sărituri. „Necunoscutul” din finala de la Roma a trebuit să se mulțumească doar cu medalia de argint. Avea 18 ani și mult timp a fost cel mai tânăr medaliat olimpic la înălțime. Probabil, acest record de vârstă este „în picioare” și în ziua de azi.

Podiumul de la Jocurile Olimpice de la Roma 1960: John Thomas, Robert Shavlakadze și necunoscutul de 18 ani Valery Brumel. (sursa foto: Wikipedia)

În perioada anilor 1961-1963, a reușit nu mai puțin de 6 recorduri mondiale. A început la Moscova, 2,23 m pe Stadionul Lenin, în iunie 1961, când a doborât recordul americanului Thomas. Peste o lună a mai „pus” un centimetru, în august încă unul.

În plin „Război rece”, a urmat meciul tradițional dintre marile adversare SUA și URSS, pe care atleții celor doi „granzi” l-au susținut cu îndârjire în perioada anilor 1958-1985. Era iulie 1962, când 80.000 de americani i-au admirat recordul mondial (2,26 m) realizat pe Stadionul Stanford din Palo Alto, California. Și i-au recunoscut supremația incontestabilă în fața compatriotului lor, John Thomas, ovaționându-l pe „dușmanul sovietic” 5 minute neîntrerupt. Rivalitatea dintre cele două super-puteri a făcut o reverie în fața sportului și eroilor săi. „Nu mi-am putut exprima bucuria în cuvinte”, se destăinuia recordmenul lumii.

Imediat a a câștigat titlul european la Belgrad, pentru ca întors acasă, la Moscova, la sfârșitul lunii septembrie, s-o mai „pună” de un record: 2,27.

În 1963, a înregistrat ultimul său record mondial și a ajuns la o înălțime (2,28 metri) care va rămâne neînvinsă timp de 7 ani. Erau vremurile când se sărea la înălțime prin pășire peste ștachetă, cu un „picior de atac” înainte și cu aterizare pe nisip. Saltul nu era cu rostogolire dorsală, ca astăzi.

sursa foto: Prichina Smerti

„Popularitatea sa în fața publicului american a convis televiziunea ABC să transmită în direct de pe pistă întâlnirea SUA-URSS, din 1963, de la Moscova, într-unul dintre primele evenimente sportive internaționale prezentate în ziua în care a avut loc”, notează astăzi Chicago Tribune. Atunci s-a stabilit un nou record de audiență, dat jos după mai mulți ani, în 1971.

„La fel ca și cosmonautul Yuri Gagarin, primul om în spațiu, Brumel, cu spirit înalt, a fost chipul pe care Uniunea Sovietică, de obicei, îi plăcea să îl prezinte în restul lumii în anii ’60.

Dar publicul american a văzut mai mult în Brumel decât pur și simplu un simbol comunist. A fost un concurent puternic care a avut performanțe în cea mai mare dintre întâlniri. El a reprezentat ceea ce este admirabil în toate sporturile. El a fost cel mai bun săritor pe care l-au văzut vreodată.

Cu mult înainte de Olga Korbut și într-o perioadă în care nici măcar marele Pele nu putea fi văzut în televiziunea din SUA, Valery Brumel a fost primul sportiv de peste mări al erei TV care a devenit un erou pentru fanii sportului american”, mai scrie aceeași publicație azi, la 78 de ani de la nașterea atletului rus.

Brumel a devenit campion mondial universitar în 1961 (Sofia) și 1963 (Porto Alegre – Brazilia), și s-a impus în Campionatele URSS-ului (1961-1963).

Suspans la Tokyo, la Jocurile Olimpice din 1964, întrecere la care pleca din postura de favorit. Presiunea era mare, toți ochii ațintiți spre el și rivalul de peste Ocean, același John Thomas, aflat în formă. Deveniseră prieteni de la prima întâlnire, de la Roma, din urmă cu 4 ani.

Tokyo 1964. (sursa foto: Associated Press)

Rusul a prins finala cu mari emoții, după primele două sărituri ratate, la 2,03. Concursul a durat mai mult de patru ore, iar până la sfârșit au rămas în lupta pentru laurii olimpici doar Brumel și Thomas. Amândoi au trecut din prima de 2,18 metri, ambii au ratat de trei ori la 2,20 metri. Învingător: Brumel, care reușise un 2,16 la sigur, față de american, care a izbutit doar din a doua încercare.

Cine ar fi crezut că în mai puțin de un an, la 23 de ani, va spune adio carierei?

Încheiase neînvins sezonul competițional 1965. După care a venit lovitura!

5 octombrie 1965. Termină al doilea antrenament al zilei și pornește spre casă. Ploua. În drum, o cunoștință, campioana URSS-ului la… motociclism, Tamara Golikova, se oferă să-l conducă acasă, pe motocicletă. Acceptă, începe cursa. Neșansă! Motociclista pierde controlul, „motorul” alunecă pe asfalt, se lovește de un gard din ciment, iar atletul este aruncat la rândul său într-un stâlp de iluminat de beton. Tibia și glezna dreaptă i-au suferit multiple fracturi, piciorul abia se ținea în ligamente și tendoane. „Piciorul de atac” în săritură devenise aproape istorie, fiindu-i imobilizat aproape 3 ani de zile, după nefericitul incident.

Medicii Institutului Sklifosovsky i-au pus diagnosticul: fractură cu dublă fragmentare! S-a luat în calcul chiar și amputarea piciorului, dar s-a trecut la operație, în cele din urmă.

Ca un mozaic, medicii au strâns piciorul mutilat, fără a oferi nicio garanție. Timp de mai mult de trei săptămâni, temperatura corpului a fost de 39 de grade. De șapte ori, transfuzia de sânge a fost folosită pentru a preveni cangrena. Nu se punea problema de sport de performanță.

Cu toate eforturile profesorului Gavriil Ilizarov, cel care l-a operat folosind o nouă procedură în acele vremuri, de alungire a piciorului cu ajutorul unui fixator extern, în condițiile în care piciorul se scurtase cu 5 centimetri. Recuperarea a dat roade. Totuși, nu l-a adus pe eroul nostru la forma de altădată.

Și cum un necaz nu vine niciodată singur, viața nu l-a iertat nici în plan familial: în 1965, prima soție, gimnasta de ritmică Svetlana Lazareva, l-a părăsit și l-a lăsat cu un fiu (Sașa) de crescut, în perioada când se chinuia să se întoarcă în arenă, problemele financiare apăruseră, cercul se prieteni se restrânsese treptat pe la vreo 10-15 persoane…

A reluat pregătirile în 1969. „Fiecare centimetru este o victorie pentru mine”, mărturisea atunci. Curajul pe care l-a arătat și suferința la care și-a supus propriul organism, din ambiția nebunească de revenire, i-au crescut cota de popularitate.

Prima dată, și-a adunat prietenii într-o sală. A început de la 1,75 m și s-a oprit la 2,05 m. Era ceva! În 1970 a sărit peste 2,09 m, insuficient pentru a reveni în rândul celor mai buni săritori la înălțime ai lumii. Dar tributul acelui 2,09 m a fost nemilos: ruptura tendonului lui Achile, la piciorul de bătaie. Gata, venise finalul!

sursa foto: Ruarri Joseph

Valery Brumel a fost un atlet complex: campion al URSS de patru ori, sprinter decent (10,5 secunde pe 100 m) și săritor în lungime de 7,65 m. A absolvit Institutul Central de Cultură Fizică de la Moscova, în anul 1967, a fost declarat maestru al sportului în 1961 și a devenit membru al Partidului Comunist în 1964. În timpul liber juca șah.

În viața de „civil”, a fost antrenor, s-a aplecat asupra psihologiei sportive, s-a dedicat actoriei și scrisului. A jucat în producțiile „Sport, Sport, Sport” (1970) și „Dreptul de a sări” (1971).

Spiritul mereu libertin l-a împins spre literatură. A scris mult. A fost autor al numeroase romane, printre care „Există o înălțime deasupra barei”, și piese de teatru („Doctor Nazarov”, „Comedia Olimpică”, „Tribuna Roșie”), romanul „Nu te schimba pe tine însuți” (1979), fiind tradus în 7 limbi.
Carte autobiografică „Înălțimea” a fost publicată în 1971. În 1972 a scris scenariul filmului „Dreptul de a sări”.

Mereu a ținut legătura cu John Thomas!

Actualul record mondial (2.45 m) este deținut din 1993 de Javier Sotomayor și are 17 centimetri peste cel al atletului din fosta URSS.

În 1973, Valery Brumel s-a recăsătorit cu Yelena Petușkova, campioană olimpică la echitație (1972), de care însă a divorțat după 18 luni. Fiica celor doi, Vlada Petușkova, venită pe lume în 1974, a fost crescută de mamă.

În 1992, Brumel și-a refăcut viața alături de Svetlana Belousova, medic psihiatru, cea care mai târziu a fondat și conduce Fundația Valeriy Brumel. Cei doi au avut un fiu Viktor.

Valeriy Nikolaevich Brumel a decedat la aproape 61 de ani, pe 26 ianuarie 2003, la Moscova, de cancer, boală pe care le-a ascuns-o apropiaților până la sfârșit. „Nu a vreut să le citească pe față tristețea și deznădejdea”, spune unul dintre prietenii de suflet.

La 10 ani distanță (15 ianuarie 2013), pe când avea 71 de ani, l-a urmat la ceruri americanul John Thomas.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *