Atribuțiile și obiectivele AJA din România

Foto: Federația Turcă de Atletism

Apreciază acest articol

Dacă în editorialul anterior ați făcut cunoștință cu Asociațiile Județene de Atletism, în postarea de față veți afla care sunt obiectivele și atribuțiile AJA. Acestea sunt detaliate la Capitolul IX – articolul 72 în Statutul Federației Române de Atletism (FRA):

„În atingerea scopului, Asociaţiile Judeţene de Atletism şi Asociaţia Municipiului Bucureşti de Atletism au următoarele obiective şi atribuţii:

a). Acţionează pentru respectarea Statutului şi Regulamentului FRA, pentru punerea în practică la nivel teritorial, a strategiei naţionale de dezvoltare a atletismului elaborată de FRA, precum şi a planurilor şi a programelor proprii de formare şi afirmare a atleţilor şi de organizare a activităţii de atletism la nievl local;

b). Sprijină iniţiativele de înfiinţare de noi secţii de atletism, de organizare a unor activităţi şi competiţii locale, în mod deosebit pentru copii şi juniori, organizând acţiuni de selecţie;

c). Pe baza împuternicirilor date de FRA, asigură îndrumarea şi controlul structurilor cu secţii de atletism care îşi desfăşoară activitatea la nivel local, urmăreşte şi contribuie la aplicarea în practică a normelor tehnico-metodice şi a cerinţelor privind selecţia şi pregătirea sportivă precum şi a celor ce vizează activitatea competiţională;

d). Contribuie la buna organizare a competiţiilor din calendarul sportiv intern şi interanţional, desfăşurate pe raza lor de activitate;

e). Urmăresc şi sprijină buna pregătire a tinerilor atleţi de perspectivă, precum şi promovarea acestora la eşaloanele superioare sau/şi la loturile naţionale;

f). Acţionează pentru prevenirea şi combaterea violenţei, pentru promovarea spiritului de sportivitate şi a toleranţei în întreaga activitate atletică de nivel local;

g). Promovează, împreună cu structurile sportive, acţiunile de pregătire şi combatere a folosirii substanţelor interzise şi a metodelor neregulamentare de influenţare a rezultatelor sportive;

h). Acţionează, în colaborare cu factorii responsabili, pentru întreţinerea şi modernizarea bazei materiale destinate activităţii atletice, precum şi pentru atragerea unor sponsori şi susţinători în scopul creşterii surselor de venituri;

i). Desfăşoară activităţi de informare şi promovare a atletismului prin mijloace mass-media, elaborează şi difuzează materiale documentare, de informare şi propagandă, vizând atingerea scopului propus;

j). Se preocupă de asigurarea necesarului de resurse umane, de formarea, perfecţionarea şi valorificarea potenţialului din acest domeniu în vederea atingerii scopului propus;

k). Sprijină inţiativele structurilor sportive, sau a altor factori meniţi să contribuie la organizarea, desfăşurarea şi dezvoltarea activităţilor atletice în raza administrativteritorială de competenţă; structurile sportive neconstituite nu au nici un drept/nici de a participa la competiţii locale decât după organizarea lor conform legii;

l). Prezintă anual FRA în raport de activitate privind activitatea desfăşurată”.

Citește și:

Cine sunt Asociațiile Județene de Atletism.

Cine conduce Asociațiile Județene de Atletism din România.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *